de HHR » Joi Iun 14, 2018 10:20 am
Bek in biznis:
Sînt niște probleme în cartier. Nu cunosc amănunte. Chestii legate de prestații discutabile ale dezvoltatorului, depozitarea unor gunoaie în arealul unde cresc o grămadă de copii, apariția unor șobolani non-umani ... ș.a.m.d. Urmare a unui memoriu colectiv, semnat de marea majoritate a rezidenților, domnul primar a luat hotărîrea de a descinde la fața locului. O cercetare locală (”oculata”, în limbaj juridic elevat) se poate dovedi a fi mai relevantă decît o duzină de cuvinte aruncate pe vorbitoare sau vărsate pe hîrtie. Decizia, de departe, este cea mai înțeleaptă. Fatalmente, trebuie să particip. La opt fără jumătate are loc întîlnirea. Găsesc, la coșul de rufe pentru spălat, singurul meu tricou model pă alb-PUR. Îl verific. Nu are decît o minusculă pată, ce pare a fi de zacuscă, plasată în partea dreaptă-jos, puțin mai jos de linia imaginară paralelă cu buricul. No problems, bag tricoul în pantaloni. Aparținătuarea, după ce depășește faza de negare (ia-ți, domle, un tricou în toate mințile !), vrea să-l întindă puțin cu fierul de călcat. Nu, zic senin, că-i distrugi aerul flower-power. Nu am de gînd să iau cuvîntul, în ciuda principiului romînesc potrivit căruia: cel care cunoaște cel mai puțin despre o problemă trebuie să monopolizeze discuția. Se apropie ora. Mă postez în fața oglinzii și exersez o fizionomie neutră cu tentă retractilă. Nu merge. O pun deoparte, în recuzita de mufarine conjuncturale. Recurg la un aer psihedelic, montat pe o mufarină placid-binevoitoare, modelul discret-bronzat. Țais ! Merge ca unsă. Să dea naiba, arăt mai bine ca în realitate. Ies cu ăla mare. Nimeni. Corect, nu am întîrziat decît cinci minute. Intru. Reies după alte zece minute. Oamenii se adună. Vine primarul cu un băiat. Începe discuţia. Iese aparţinătoarea cu copiii. Mai sunt, cel puţin, zece copii, care aleargă, se urcă, sar, împing sau trag cîte o chestie zgomotoasă. Discuţia este aplicată. Nu înţeleg mare lucru. Puzuri, racord, gunoi, nelegal, aprobare, gaze, accident, şobolani, cîini, depozitare, lotul doi, afacere, dezvoltator, rezidenţial, deszăpezire, generator, curent, racord (scuze, am mai spus, dar s-a folosit de mai multe ori), asociaţie, plan de dezvoltare urbană, apomentru inteligent, parcare, plan urbanistic, asfalt, zece centimetri, sustenabil, hoţi, acces, licitaţie, monument istoric, concesiune … ş.a.m.d. Se face o delegaţie restrînsă pentru a vizita locul intitulat lotul doi. Aparţinătuarea este cooptată. Se pricepe la puzuri. Clar, că doar nu de gospodină am luat-o. Mi-l dă pe ăla mic în braţe şi pleacă. Ăla mare mă ia de mînă. Mă simt ca într-un film suprarealist (obligatoriu italian). Mă orientez. Plasez minorii, unul la o vecină, celălalt la altă vecină. Sper să-i şi hrănească. Aşa ar fi frumos şi creştinesc. Vine delegaţia. Aparţinătoarea întreabă de copii. O liniştesc, sînt în plasament familial. Discuţia continuă. E axată pe concesiune. Cum universul meu juridic gravitează de ceva timp pe orbita categoriilor de: viol, tîlhărie şi proxenetism, nu pricep mare lucru. Primarul dă mîna cu noi şi pleacă. Dăm şi noi mîna cu el şi rămînem. Facem o adunare restrînsă, pe stradă. Tragem concluzii. Apare primul rînd de bere. Salivez şi refuz. Sare al doilea rînd dă bere. Salivez şi refuz. Apare al treilea rînd dă bere. Refuz şi mă retrag cu tricoul plin de salivă.